Învierea - prima secvenţă a realităţii ultime

​

S-a întâmplat în timpul celui de-al doilea război mondial în Franţa. O companie americană care lupta în regiunile rurale franceze a făcut un apel către preotul catolic de a înmormânta în cimitirul satului un camarad căzut în luptă. Spre stupoarea lor preotul le-a refuzat rugămintea din două motive – soldatul mort nu era catolic şi nu mai era loc în cimitirul deja aglomerat. Soldaţi văzându-se respinşi de preot şi neavând altă opţiune sau văzut nevoiţi să îşi îngroape camaradul mort dincolo de micul gard care delimita hotarul cimitirului. Cu inimile îndurerate soldaţii şi-au îngropat tovarăşul de luptă şi au aşezat deasupra mormântului o simplă cruce. După câteva luni războiul s-a terminat, iar compania se pregătea pentru călătorie spre patrie. Din respect pentru soldatul căzut în luptă, compania a hotărât să-şi ia un ultim rămas bun de la prietenul lor mort care a fost îngropat în afara cimitirului. Când au ajuns la cimitir au trecut peste gardul care delimita cimitirul dar ori cât au încercat ei să găsească mormântul nu l-au găsit. Supăraţi au alergat la biserică pentru ai cere preotului explicaţii. Preotul văzându-i a ieşit să îi întâmpine. „Mă bucur aşa de mult că v-aţi întors le-a spus el cu o voce caldă şi ospitalieră. Să ştiţi că după ce aţi plecat respinşi de la mine nu am avut linişte. Am văzut cu cât respect şi cu câtă demnitate v-aţi îngropat prietenul şi mi-am dat seama ce chin şi ce durere v-a provocat decizia mea neînţeleaptă. Acum vreau să vă comunic că până la urmă am decis să rezolv problema într-un alt mod. Am luat hotărârea de a muta gardul cimitirului cu trei metri mai încolo astfel ca mormântul colegului vostru să fie inclus în interiorul cimitirului. Sper că mă puteţi ierta a spus în cele din urmă preotul cu o voce tremurândă de emoţie”. Preotul a rezolvat problema acestui mormânt doar în ceea ce priveşte locul (a incorporat mormântul în cimitir). Prin gestul său preotul a mutat gardul pentru a rezolva o problemă de loc şi de timp.

Prin învierea Sa glorioasă Isus ne incorporează în nemurire. Deasemenea prin învierea Sa unică El ne deschide poarta cimitirului şi mută graniţele cimitirului rezolvând o problemă de eternitate. Prin învierea Sa El are autoritate asupra morţii hotarul peste care nu putea trece nimeni. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte? Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea. Dar mulţumirii fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţă prin Domnul nostru Isus Cristos (1Corinteni 15:55,56,57). Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţi şi ale Locuinţei morţilor (Apocalipsa 1:18).

Moartea este crudă, răvăşitoare, umilitoare şi acest lucru observăm cel mai bine atunci când ne moare cineva foarte drag şi apropiat. Atunci învăţăm o lecţie dură a ireversibilităţii. Moartea prin definiţie este ireversibilă. Dar între hidoşenia morţii şi noi se interpune ceva – învierea lui Isus Cristos. Datorită faptului că Hristos a înviat noi avem extraordinara promisiune a reversibilităţii şi anume, nimic nici măcar moartea nu este finală. Moartea nu îşi are ultimul cuvânt chiar şi ea poate fi anulată. Acest adevăr poetul a exprimat în versurile imnului învierii:

„Hristos a înviat din morţi
Cu moarte pe moarte călcând
Şi celor din mormite
Viaţă dăruindu-le.”

Învierea lui Hristos are un mesaj – ireversibilul va fi anulat. Învierea lui Isus aduce cu sine nădejde şi credinţă că ceea ce a făcut Dumnezeu cândva într-un cimitir din Ierusalim se poate repeta şi chiar se va repeta la scara universală. Cei care au crezut învierea au fost transformaţi, plini de nădejde şi curaj au pornit să schimbe lumea cu mesajul învierii. Merită să observăm că primii creştini au mizat totul pe înviere; „Şi dacă n-a înviat Cristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră.” (1Corinteni15:14)
Pentru mine învierea lui Isus îmi dă putere şi capacitate de a crede că mai este un capitol după ultimul. Noul capitol după ultimul este intitulat – nemurire. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru acest capitol minunat. Dacă citim cu atenţie Evangheliile vom observa că biografia vieţii lui Isus Cristos este singura biografie cunoscută de om care nu se sfârşeste cu moartea şi îngroparea, ci cu învierea şi înălţarea. Datorită învierii lui Cristos la încheierea necrologului fiecărui creştin Dumnezeu adaugă expresia de acum înainte. O ce glorios este Domnul nostru, va fi un mâine pentru noi, va fi acel de acum înainte pentru fiecare dintre noi. Mai este un capitol după ultimul şi acesta nu va avea sfârşit. Va fi un nou capitol, va fi un mâine pentru familia lui Dumnezeu, întrucât a fost un mâine (învierea ) şi pentru Isus Cristos. Domnul a biruit moartea şi prin învierea Sa glorioasă ne-a dat garanţia potrivit căreia suntem siguri că „El trăieşte şi că vom trăi şi noi” (Ioan 14:19).
Mângâiaţi-vă, dar unii pe alţii cu aceste cuvinte... Hristos a înviat!

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul căruia plecăm a noastre inimi?

El singur zeu stătut-au nainte de a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

(Eminescu – Rugăciunea unui dac)