Relevanta Bibliei
Biblia te va despărţi de păcat sau
păcatul te va despărţi de Biblie.
(D.L. Moody)
Oricine ai fi ajungi la un moment dat în viaţă să-ţi pui această întrebare. Cum
este Dumnezeu? Biblia este singura carte autorizată care răspunde la această
întrebare. De aceea este cartea fără egal pentru că ea este singura biografie a
lui Dumnezeu. Atunci când o citesc de fapt ascult pe Dumnezeu cum vorbeşte El
Însuşi despre Sine. Biblia este singura carte al cărei Autor este prezent
atunci când o citeşti. Binecuvântarea mare care vine datorită acestei prezenţe
este că te transformă în timp ce citeşti. Unele cărţi ne-au fost date pentru
informarea şi inspirarea noastră, dar Biblia ne-a fost lăsată pentru
transformarea noastră. Este cartea care conţine răspunsul la întrebările şi
dilemele omului. Fiecare om indiferent de profesie este în căutare până când
găseşte răspunsul la problema identităţi personale care să-l împlinească.
Dacă pornim de la premiza că Dumnezeu există şi noi suntem creaţi după chipul
Lui, atunci putem avea o semnificaţie reală şi o cunoaştere adevărată, doar
prin ceea ce El ne-a comunicat deja cu ajutorul Bibliei. Dacă ceea ce El ne-a
comunicat nu este luat în seamă atunci nu ne mai rămâne decât omul şi zbaterea
lui în dilema vieţii.
Scriptura ne descoperă:
Natura lui Dumnezeu
Pentru a ne raporta corect la Dumnezeu avem nevoie de o cunoaştere aprofundată
a naturii Sale. Iată ce spune gânditorul creştin Thomas Merton: „Dacă Îl
găseşti foarte uşor pe Dumnezeu, poate că nu pe Dumnezeu L-ai găsit.”
A-L cunoaşte pe Dumnezeu nu înseamnă a fi doar conştient de existenţa Lui, ci
înseamnă a-L recunoaşte aşa cum este El – Domnul Suveran care cere ascultare
omului şi în special ascultarea oamenilor răscumpăraţi de El. Criteriul
cunoaşterii lui Dumnezeu este ascultarea iar opusul cunoaşterii şi ascultării
este ignoranţa care în final este rebeliune şi abatere voită de la Dumnezeu.
Dacă omul este realist poate realiza că nu se poate dezvinovăţi înaintea lui
Dumnezeu. Dacă nu se poate dezvinovăţi atunci ceea ce-i mai rămâne omului este
să caute soluţia lui Dumnezeu la vinovăţia sa. Dumnezeu are soluţia la
vinovăţia omului, şi ea se găseşte în scrisoarea de dragoste – Biblia.
Sriptura ne descoperă:
Dorinţa lui Dumnezeu
Marea temă a Bibliei care se repetă mereu este mântuirea. Încă din zorii
creaţiei autorul Genezei ne scoate în relief inima lui Dumnezeu. Întrebarea:
„Unde eşti?” din Geneza 3:9 adresată lui Adam ne arătă că Dumnezeu este
preocupat de problema omului. Păcatul a complicat lucrurile în ordinea creată a
lui Dumnezeu. Ca soluţie la problema căderii omului în păcat Dumnezeu prezintă
un plan în Geneza cap. 12, plan care va rezolva problema universală a umanităţii.
Dumnezeu în Suveranitatea Sa alege un om păgân dintr-o cultură idolatră şi îl
face părintele credincioşilor. Prin familia lui Avraam Dumnezeu întemeiează o
naţiune. În această naţiune urma să se nască Mesia prin care Dumnezeu va
restaura întregul pământ şi-l va aduce la scopul iniţial. În prima cartea a
Bibliei – Geneza 3:24, Adam a fost izgonit din Eden; iar în ultima carte a
Bibliei – Apocalipsa 2:9, omul are din nou acces în Eden. „Celui ce va
birui îi voi da să mămânce din pomul vieţii în raiul lui Dumnezeu.”
Pentru mine este paradoxal cum aceiaşi oameni care îndrăgesc pozele soţiei şi-i
citesc emailurile cu atâta emoţie (atunci când sunt plecaţi departe de casă)
pot spune că îl iubesc pe Dumnezeu, dar n-au nici un interes să
se apropie de Biblie. Motivaţia cu care am scris aceste rânduri este aceia de a
ne îndrăgosti de această Carte care ne descoperă pe Dumnezeu.
Multi creştini se aşteaptă ca lumea să aibă respect pentru această Carte pe
care ei.... o neglijează.
Care va fi atitudinea ta de acum înainte vizavi de această Carte....?